Încărcare completă!

Dacă ne-am putea măsura viața ca pe o baterie, cât de încărcată ar fi a ta? Sau descărcată… Obosiți de programul încărcat, mereu pe fugă și în criză de timp, cei mai mulți oameni se simt epuizați, cu bateriile goale.

Cum îți dai seama că ai ajuns la nivelul zero? Sunt câteva semne. De pildă, în funcție de stilul tău, ești iritabil, supărăcios, sau, dimpotrivă, retras, nesociabil. Unii muncesc prea mult, alții mănâncă prea mult. Și alții cheltuiesc prea mult. Ne refugiem în filme, Facebook sau alte activități care în loc să ne umple de energie ne secătuiesc și mai mult.

Un pas spre recuperare e să ne aducem aminte de momentele când ne-am simțit plini de viață și de energie. Când a fost? Cum a fost? Ce făceai? Sunt toate șansele ca aceleași lucruri să îți dea energie și azi dacă reușești să le incluzi în programul tău. Ce activități, care relații te fac să te simți viu și împlinit? Ele sunt combustibilul tău, sursa ta de energie.

E important să găsim și eventualele scurt-circuite, obiceiurile care îți fură energie. De pildă, dacă nu știi să spui „nu” vei încerca să mulțumești pe toți cu prețul vlăguirii personale. Dacă ai legat sentimentul valorii personale de realizările tale vei fi permanent într-o luptă cu tine însuți în care pierzătorul ești tu întotdeauna. Sau poate ești genul de om care te cam simți vinovat când faci ceva doar pentru tine. Ți se pare că seamănă a egoism. Realitatea e ca în povestea găinii cu ouă de aur. Dacă omori găina nu va fi cine să mai fie altruist. Și mai e posibil să pierdem prea multă energie în sportul la modă în societatea de azi: narcisismul, obsesia de a avea o imagine cât mai bună. Deci, întreabă-te care sunt consumatorii inutili de energie din viața ta!

Revenind la ideea de surse de energie, putem vorbi în general de patru domenii în care avem nevoie de umplere pentru a putea trăi o viață împlinită. La bază e partea fizică. Formula e simplă, dar nu și ușoară de aplicat: mișcare cât mai multă, mâncare cât mai sănătoasă și odihnă suficientă. Legat de ultima, și creierul are nevoie de odihnă. Acesta e al doilea domeniu: psihicul. În mod regulat (zilnic, săptămânal, anual) avem nevoie de deconectare, de relaxare. Asta poate însemna citit, grădinărit, plimbare sau orice alt hobby pe care l-ai avea. În al treilea rând, vorbim de partea emoțională. Ar trebui pe cât posibil să ne înconjurăm cu oameni de care ne place și să ne ferim de așa-numitele persoane „toxice”. Să ne luăm timp pentru familie și prieteni. Tot aici, ar trebui să facem în așa fel încât munca noastră să ne placă. Fericiți cei care lucrează într-un domeniu care îi pasionează! Am lăsat la urmă domeniul care pentru mine este cel mai important, cel sufletesc. E important să fiu împăcat sufletește, să am conștiința curată, să știu că viața mea are un sens și că Cineva acolo sus mă iubește. Așa că a-mi lua câteva minute în fiecare zi pentru a mă ruga, a citi din Biblie, a medita, a-mi analiza viața, e un altfel de gimnastică de înviorare.

În încheiere, dacă subiectul e important și pentru tine, fă următorul exercițiu. Ia o foaie de hârtie și desenează în partea de sus o baterie. Marchează pe bateria respectivă nivelul de energie la care se află viața ta acum. Apoi, gândește-te puțin la următorul scenariu: o zi liberă, în care n-ai nici o obligație, nici muncă/școală, nici familie, nimic. Ce ai face în ziua respectivă pentru ca la sfârșitul ei să fii mai umplut de energie? Ai dormi toată ziua? Ai citi? Poate te-ai duce în pădure? 🙂 Scrie ideile pe foaia ta de hârtie sub baterie. Când ai terminat, alege o activitate pe care ai putea s-o începi chiar de azi/mâine. Mai alege una pe care ai putea-o face săptămâna asta. Și încă una pe care ai putea-o începe luna aceasta.

Și așa, poate în curând, vei primi o notificare: încărcare completă!

(Inspirat din primul capitol al cărții Simplify, de Bill Hybels)

 

Școala – primele impresii

1. Despre greșeli

Cea mai populară postare românească a săptămânii trecute a fost cea despre o mamă din Rusia care în cadrul home schooling-ului nu subliniază cu roșu greșelile copilului ci evidențiază cu verde cele mai reușite încercări de începător. Foarte tare! – am zis și eu – și m-am dus cu gândul la o întâmplare foarte recentă cu Karina.

De două săptămâni am început s-o ducem și la lecții de pian, unde, prima ei temă de teorie a fost să deseneze cheile sol și fa… Ce a ieșit vedeți mai jos:

WP_20151028_001

Acolo unde e cheia mai groasă pe primul rând cu chei e locul de unde a început să le deseneze singură acasă… Văzând că nu prea arată bine, a venit la mine să-i dau pastă corectoare. Neavând, a încercat cu guma de șters, și aproape a izbucnit în plâns când și-a dat seama că nu mai poate șterge. A trecut la creion, dar a fost nevoie de muncă de lămurire ca să dea semne că înțelege că acolo doar exersează și e în regulă dacă nu-i ies toate bine. Sunt conștient că eu am căpătat din copilărie așa, o greșelofobie, dar nu am știut că am transmis-o și ei. Dar poate e doar perefecționism la ea… Oricum, mi-e foarte clar că dacă descurajăm greșelile vom descuraja și dorința de a mai încerca…

Sunt sigur că peste ani îi va plăcea să-și revadă primele greșeli…

Și da, profesoara de pian se pare că știe de filozofia asta cu aprecierea reușitelor, pentru că, după cum vedeți, i-a evidențiat cea mai reușită încercare de pe fiecare rând.

2. Mișcare

Am participat deja și la două ședințe cu părinții.

Dar prima dată un pic de contextualizare.  Am dat-o pe Karina la secția maghiară, unde clasa pregătitoare și clasa întâi fac orele împreună, cam 13 elevi. Secția maghiară are câteva ore în plus față de români (trei parcă), pentru că fac și limba maternă și limba română. Apoi școala are și un program after school de la unu până la patru, unde prima oră înseamnă, de fapt, prânzul. În celelalte două ore cei de clasa întâi își fac temele iar cei mici se joacă. (Am lăsat-o și la after school pentru a-mi ușura viața și munca, dar și ca să prindă mai bine maghiara și să stea mai mult cu copiii.)

La a doua ședință cu părinții s-a vorbit mai mult de băieți (toți cei din clasa I sunt băieți). În speță, despre agresivitatea lor și despre dificultatea lor de a se concentra. Concluzia mea este că marele minus al școlii în sistemul nostru este mișcarea. Dacă ar fi după mine, aș fi de acord ca programul de after school să constea doar din mișcare. Știu că cei mai mulți părinți așteaptă ca la ora patru când se duc după copii ei să aibă și temele făcute, dar aș face cel puțin un experiment de înlocuire în totalitate a temelor cu mișcare și joacă. Să vedem unde e dezvoltarea mai bună. Acum, serios, (iar n-am date concrete) câți dintre noi, oamenii mari, reușim să ne concentrăm mai mult decât 4-5 ore pe zi și așteptăm s-o facă micuții… Și treaba asta se accentuează cu băieții care sunt mai motrici decât fetele (în general). Filozofia mea vine din faptul că organul numit creier se supune unor legi fiziologice care-l fac dependent ca randament de starea generală a organismului.

În stilul ăsta vom ajunge ca în fabula cu școala animalelor unde rața atâta a tot exersat alergatul că a uitat înotul. Până termină copiii școala, se vor învăța așa de bine cu statul, că vor fi buni doar de stat în fața televizorului.

3. Religie

Karina e singura care nu merge la orele de religie de la școală, ceilalți colegi ai ei împărțindu-se între catolici și reformați. Părinții au mai degrabă o atitudine de „nu contează unde merge că nu strică nici una nici alta”. Și, probabil, așa e… Catolicii au și un program la biserică destinat copiilor, și îi apreciez pentru asta. De fapt, cred că așa ar fi normal. Pe termen lung, încercarea asta de a lipi poporul de biserică prin religie predată la școală nu poate avea efectul dorit. Mi-e teamă că după ce oamenii își dau seama de intențiile adevărate, vor întoarce spatele la toată experiența numită religie…

Când mai capăt experiență în slujba de părinte de școlar mai scriu despre prezența obligatorie, materii folositoare și teme de week-end… E destul pentru azi…