Pe cine vor alege președinte triburile politice din România?

Într-un sondaj prezentat de Digi24.ro am văzut niște cifre interesante despre susținerea pe care o au diferiți prezidențiabili în rândul celor care au votat cu un anumit partid în urmă cu 4 ani. Adică se dă răspunsul la întrebări de genul: câți din cei care în 2020 au votat PSD la parlamentare vor să-l voteze azi pe Ciolacu/Geoană/Ciucă/etc. Poza din articol e slabă, dar în mare cred că am ghicit cifrele de acolo:

Dacă ar fi să pornim de la premisa șubredă că afinitățile politice nu s-au schimbat în ultimii patru ani și că sondajul respectiv reflectă realitatea, am ajunge la câteva concluzii interesante cu privire la alegătorii din România:

  1. Votanții PSD
  • Doar 25% din alegătorii PSD spun că l-ar vota pe Marcel Ciolacu la președinția țării. Ceea ce nu e chiar încurajator pentru un președinte de partid. Dar nu e singurul în această situație.
  • Alți 25% l-ar vota pe Mircea Geoană. Alt motiv ca actualul președinte al partidului să nu se simtă bine: că un fost președinte are susținere egală cu a lui. E adevărat că nu ne putem da seama cât din procentele astea vin din apetența românilor spre independenți și cât din lipsa de simpatie față de Marcel Ciolacu…
  • Mai mult de un sfert din votanții PSD s-ar îndrepta spre George Simion și Diana Șoșoacă. Ceea ce vorbește despre orientarea naționalistă și extremistă a unei părți bune din electoratul PSD. Poate și procentele pentru Cătălin Drulă (4%) și Nicolae Ciucă (10%) tot de acolo vin

2. PNL

  • Doar 6% (!!!) din alegătorii PNL l-ar vota pe Nicolae Ciucă. De fapt, toți adversarii lui ar fi mai votați de către propriii susținători 🙂 Iar el are un procent mai mare de susținători în PSD, AUR și PMP 🙂 Mai bizar nici că se poate 🙂 Și atunci pe cine ar vota PNL-iștii?
  • Cei mai mulți nu ar vota: 22%. Asta înseamnă că PNL pierde mai mult de 300 de mii de voturi pentru că nu are un candidat potrivit
  • 20% Geoană. Deci 5% din voturile lui vin de la PNL. Motivul? Aura de independent? Poziția la NATO? Nu știm
  • 25% ar merge spre Drulă și Cioloș. Ceea ce arată spre aripa reformistă/progresistă a PNL. Sau anti-PSD
  • Aripa naționalist-extremistă există și aici (13%) dar mai slabă decât în PSD
  • Iar 9% l-ar vota pe Ciolacu, ceea ce habar n-am cum să înțeleg. Poate oamenii ăștia s-ar bucura dacă s-ar uni cele două mari partide

3. USR+

  • 27% Cătălin Drulă – mai mult decât pentru adversari, dar încă prea puțin pentru un președinte de partid
  • 22% Mircea Geoană – poate e un vot pragmatic, sau preferința spre independenți
  • 20% Cioloș – ramura PLUS care astăzi votează REPER
  • 18% vot nul/alb – oamenii care nu sunt mulțumiți cu nici un candidat. Întrebarea e cum ar arăta candidatul pe care l-ar vota? Perfect?

4. AUR

  • 53% Simion, 30% Șoșoacă – aici e clar. Oamenii sunt mulțumiți de liderii lor, și nu sunt tentați de alte opțiuni. Dacă nu s-ar fi rupt în două partidul de acum 4 ani, candidatul AUR ar obține un scor de 28% și ar intra în turul 2
  • 10% Ciucă – cariera de militar transmite ideea de forță, valoare căutată de votanții AUR

5. UDMR

  • 8% Kelemen – de obicei sondajele nu prea nimeresc voturile UDMR, dar dacă ar fi așa, ar însemna că maghiarii își dau seama că nu are rost să votezi un om doar pentru că e de-al tău
  • 69% Geoană – mi se pare o cifră uimitoare. În urmă cu 5 ani maghiarii au votat 10% Iohannis și 70% Kelemen
  • 23% nu știu cu cine să voteze

6. PMP

  • 45% Drulă+Cioloș – nefiind măsurat Eugen Tomac, are sens ca alegătorii PMP să prefere pe cei de dreapta. Și pare că are sens și alianța de dreapta
  • 22% Simion – și aici sunt oameni care doresc o abordare mai hotărâtă a problemelor țării
  • 16% Geoană – mirajul independentului
  • 10% Ciucă – de dreapta și militar, 2-în-1 ale primelor două buline de mai sus

PRO România

  • 65% Geoană – normal, nu e PSD, dar e din PSD
  • 13% Șoșoacă – interesant că e doar pentru ea, nu și pentru Simion. Să fie cei/cele care își doresc un candidat femeie?
  • 10% nu știu și 9% vot nul/alb – poate fanii lui Ponta?

Concluzii generale:

  • majoritatea partidelor nu au „locomotive”. Și dacă nu ești lider în partid de ce să fii președintele țării?
  • E clară atracția independenților. Din cauză că nu mai avem încredere în partide?
  • Filonul naționalist-extremist e undeva la 25%.
  • Filonul reformist-progresist e pe la 17%. Dar la cât e de fărâmițat nu are nici o șansă să ajungă în turul 2

Ce s-ar întâmpla în turul 2?

  • Dacă plecăm de la premisa că Geoană nu prea are cum să piardă turul 2, înseamnă că trebuie să-l punem față în față cu ceilalți candidați
  • Ciolacu – nici o șansă. Toți cei care votează cu celelalte partide l-ar prefera pe Geoană
  • Ciucă – slabe șanse. De partea lui ar fi, să zicem, 75% din votanții PNL și PMP și cei pro-AUR. Dar Geoană ar avea în spate PSD, USR, UDMR și PRO. Cam 1-2
  • Candidatul reformist – cele mai mari șanse. Ar putea să se bazeze pe jumătate din votanții PNL, pe cei USR, PMP, AUR. Împotriva PSD, UDMR, PRO și cealaltă jumătate din PNL. Destul? Probabil nu. Mai ales dacă nu vor avea candidat unic
  • Simion – nici o șansă

Leave a Reply

Your email address will not be published.