Cel mai bun pastor pe care l-am cunoscut…

(Am avut, de fapt, încă unul ”cel mai bun” :), dar acesta e mai aproape de originea cuvântului, aceea de păstor.)

Era o zi frumoasă de iunie la Obreja când a sunat telefonul. Era mama și ne anunța că tata a avut un accident vascular cerebral,  și l-a luat SMURD-ul cu elicopterul și l-a dus la Târgu Mureș. A intrat în coma din care n-a mai ieșit niciodată… Am ajuns și noi înainte de prânz a doua zi cu speranța că se mai poate face ceva… Cred că el era deja acolo… Fusese și cu o seară înainte. Stăteam pe lângă heliportul celor de la SMURD așteptând pe cineva să ne dea ceva speranță… Dar nu prea era… Spre seară un doctor a zis că-l operează, dar se pare că a făcut-o așa să ne simțim noi mai bine (sau să avem cui să dăm banii)… Era târziu când a intrat în operație, și încetul-cu-încetul am rămas singurii din sala aia de așteptare…

El, pastorul, fusese plecat să ne mai aducă ceva de mâncare, dar s-a întors, și aștepta cu noi veștile de după operație… Curios, azi când mă gândesc înapoi la acea noapte nu mai simt disperarea ce m-a cuprins atunci. Poate e vreun resort psihic ce mă face să evit durerea respectivă. Sau… Ceea ce-mi aduc aminte e un fel de anestezie ce mi-a adus-o acest om care a stat cu noi până spre dimineață, când, sfârșiți, ne-am lăsat convinși că probabil doctorul s-a culcat și ar trebui să-l urmăm și noi.

Ce l-a făcut să stea? O fi fost prietenia cu tata? Sau simțea că e datoria lui să nu ne lase acolo? Cred că mai degrabă omenia… Și țin să cred că un dar special pe care îl au unii păstori sufletești.  Nu știu despre ce a vorbit în noaptea aia, dar știu că nu s-a oprit, chiar dacă a trebuit să repete aceleași idei iar și iar. Prezența lui acolo a fost ca un leagăn care îți domolește și vindecă emoțiile. De multe ori când doar ”îmi fac datoria” îmi aduc aminte de el, pe care îl cunosc atât de puțin, dar care în câteva ore m-a lăsat cu o datorie de-o viață.

Săptămâna asta a venit vestea că și el, pastorul, a fost dus de urgență la spital, unde a avut un stop cardio-respirator, accident vascular cerebral, a fost operat, dar e în ”comă profundă”…

Mă rog și eu să vină înapoi, pentru că e criză de oameni care știu să aline.

Pastore, nu adormi, mai zi-ne de nepoți…

PS Gyorgy Csergedi-Nagy