Cred că prima dată am auzit de el undeva prin ’94 când întorcându-mă de la Deva într-o duminică seara sora mea m-a întâmpinat cu vestea că a apărut cineva nou la biserică. Făcusem a VII-a și a VIII-a în generală în clase paralele, dar nu prea îmi aduc aminte de el. Ce contează? El urma să devină omul cu care am discutat mii de subiecte “pierzând” zeci de nopți, cel care avea s-o ”stăpânească sănătos” pe cea mai bună verișoară a mea și, sper, cel pe care-l voi bate la ”cruce” la azilul de bătrâni…
Așadar, ce am apreciat de-a lungul timpului la el?
1. Faptul că e un om prietenos. Nu e un sanguin cu mii de prieteni, centrul petrecerilor sau altceva de genul acesta… Nici nu știu dacă așa s-a născut sau a învățat asta… Dar știu că l-am văzut de multe ori ”acostând” pe cei nou-veniți în biserică sau întreținându-i pe cei care n-aveau parteneri de discuție. De fapt, nu-mi aduc aminte de vreo ocazie în care să nu fi fost în stare să poarte un dialog plăcut cu o persoană, chiar dacă aceasta i-ar fi fost mai antipatică.
Am o teorie drăguță aici. Nu prea am văzut biserici care să se schimbe în bine. De fapt, am văzut doar una. Biserica unde am crescut: Lupeni. Teoria mea e că biserica respectivă s-a schimbat dintr-o biserică rigidă, rece, minerească într-una caldă și primitoare datorită a doi oameni care știau să transmită nonverbal: ”Bun venit!” Unul era el, celălalt nu sunt eu 🙂
2. E un om săritor. Se vedea asta cel mai bine în tabere. E clar că era și o stratagemă pentru a cuceri fetele, dar o aplica și când nu erau tabere și nici fete. Da, e și enervant să ai un astfel de om lângă tine, că încep oamenii să facă mici comparații… Dar, pe de altă parte, e și reconfortant să știi că în același oraș cu tine ai un prieten la care poți apela oricând. El ne-a ajutat să ne facem dressing-ul și, acum câteva zile, tot cu el am mutat o teracotă de 200 de kg.
3. E un om modest. Bine, aici e cumva tricky. Nu cred că are o modestie evidentă, ci apreciez că nu are opusul modestiei. Din experiența mea, oamenii mai mici de statură tind să dea mai mult din coate ca să fie observați. Dacă ne luăm după popor (și bancurile lui), oltenii au tendința să se bage în seamă și să încerce să fie băgați în seamă. Ei bine, el e olteanul și scundul atipic. Am impresia că nu îl interesează locul întâi decât la Need for Speed…
4. E serios. Cel mai important! Nu încearcă să ducă cu zăhărelul pe nimeni și nu caută scurtături prin viață. Îl interesează două lucruri: să știe care e binele și să-l facă așa cum trebuie. Uneori l-a costat stilul ăsta de a vedea lucrurile. Dar cred că noi cei din preajma lui am avut de câștigat. E unul dintre puținii oameni din lumea asta pe care l-aș accepta să-mi lege coarda de bungee jumping sau să-mi împăturească parașuta…
În urmă cu mulți ani, pe când eram doar un adolescent buimac, mătușa mea, speriată că un băiat face ochi dulci fiicei ei, iar fata savurează noul statut, mi-a spus: ”Erik, să ai grijă de ea!” Nu știu ce a sperat ea că pot face, dar în ziua când Ady a luat-o pe Edith de nevastă am știut că nu mai trebuie să ne facem griji pentru ea.
Astăzi, când se spune că se află fix la mijlocul vieții, se pare că ne așteaptă partea cealaltă a muntelui, coborâșul… Dacă pe drumul spre vale vom putea merge împreună, mă voi considera un favorizat al vieții.
La mulți ani, Ady! La vita e bella!
