70-58=12

Probabil că azi aș fi mai pregătit de despărțire… Poate n-am fi avut niciodată o relație nemaipomenită, dar cred că azi te înțeleg mai bine. Ai fi meritat ceva mai mult, cel puțin să pleci (mai) împlinit/mulțumit.

Mi-ar fi plăcut s-o cunoști pe Karina. Cred că și ei i-ar fi plăcut de tine. De când e ea, trăiesc cea mai bucuroasă parte a vieții mele. E foarte cuminte. Seamănă mult cu mama. Cu tine seamănă, probabil, Rafael. Foarte energic și foarte generos. Și, da, între timp a mai apărut unul mic care nu seamănă cu niciunul din familia noastră 🙂

Totuși, cred că cei mai mulți își aduc aminte de tine atunci când mă văd. Personal, am început să descopăr și asemănări interioare. Mi-ar plăcea să fii în zonă să te pot întreba despre ceea ce descopăr.

Mama e bine cât-de-cât. A trecut prin anii ăștia pentru că are în ea gena singurătății. O am și eu. A mai îmbătrânit și sănătatea i-a mai slăbit. Dar nu se prea plânge!

Lumea? S-a schimbat și ea. Între timp am intrat în Europa, putem călători și munci în celelalte țări. Mi-ar fi plăcut să mergem împreună în Ungaria, la Budapesta, să întâlnești și tu, să zicem, spiritul strămoșilor noștri. Și să simți și ce înseamnă Europa și Occidentul.

Îmbătrânesc și eu încet-încet. Am ajuns la vârsta la care tu ai ieșit la pensie. Și mă întreb câteodată dacă mi-am urmat cu adevărat chemarea, ceea ce tu n-ai putut să faci…

Mi-ai lipsit anii ăștia. Mi-a lipsit ceea ce puteam face împreună. Îmi aduc aminte de tine în fiecare noiembrie și iunie, de câte ori merg la Kibed, Lupeni sau Târgu-Mureș. Și dacă astăzi mi s-ar putea împlini orice dorință, aș alege să te pot revedea.

Azi aș fi mai pregătit de despărțire. Dar tot aș vrea să te îmbrățișez mai întâi!